Apple Land

Măr. Când spuneţi asta, cu siguranţă vă gândiţi la acel fruct aproape banal, pe care orişicine îl are în casă. Mai ales Iulia, dar asta e altă mâncare de mere. :)) Aşadar, magnificul măr. Fie că vă place, fie că nu vă place, fie că îl adoraţi, mărul este cu siguranţă un fruct de bază. Sau bossu’ într-un limbaj de argou. Însă la ce nu v-aţi gândit, cel mai probabil, este paleta incredibilă de posibilităţi în care se poate folosi mărul.  Ceea ce urmează este 99,99% un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Sau nu. Să nu uit să le dau respectul cuvenit Iuliei şi Siminei. Mulţumesc frumos! ;;)

Ză list

Plăcintă cu măr era de aşteptat, nu? :))
Ştrudel cu mere
Măr caramelizat

Clatite cu dulceaţă de mere
Măr cu biscuiţi
Suc de mere
Mere umplute
Tort cu mere
Pâine cu mere

Budincă de mere
Măr copt
Ruladă cu mere
Salată de mere
Chec cu mere
Piure de mere
Iaurt cu măr
Fursecuri cu măr
Compot de mere
Cocean de măr

Supă din coceane de măr
Măr prăjit în ulei de flori de măr
Mere umplute cu coji de măr
Măr în oţet de mere
Mere merinate(marinate)
Piure de mere cu măr copt
Tort de mere ornat cu seminţe de măr
Cozi de mere prăjite
Mere în sos de sâmburi de mere
Mere coapte în măr
Măr afumat
Cocean de măr la grătar sau rotisor, după preferinţă
Hot Apple(măr în corn cu ketchup de măr roşu şi muştar de măr galben)
Apple pizza
Spaghete cu măr
Măr picant
Sandwich de mere

Sniţel de mere
Mere la conservă
Măr pane
MĂRgărină
Kentucky fried apples
McApple
ApfelLand
Apple Hut
Apple King
Măr la pachet
Măr copit(măr lovit de copita unui cal)
Zahăr MĂRgăritar
Sărmăluţe de mere tocate învelite în frunze de măr

Vă dorim „Poftă mare” la mere! :))

Banc :D

Banc spus de Dragoş! 😀

Sună o tipă pe prietenă-sa:

-Ce faci fată?

-Ciii-ciii-ciiitesc!

-Ce citeşti?

-Oooh… oooh… carte!

-De cine?

-De Aaah…Aaah…Gatha Cristie!*

––––––––––––––––––––––––-
*a se citi „gata Cristi” :))

Say anything…

Trăim în vise?

Am visat că urcam pe nişte scări şi m-am împiedecat şi am căzut pe burtă. Tu, în momentul acela , ca să le arăţi celorlalţi cât de grozav eşti, m-ai apăsat cu putere pe spate, făcându-mă să mă sufoc. Am zbierat, am zbierat cât am putut de tare, însă tu nu m-ai băgat în seamă. Mă zbăteam din răsputeri să scap, însă te-ai dovedit mai puternic. Râdeai cu râsul tău prostesc şi te amuzai de situaţia ăn care mă aflam. Te bucurai că aveai puterea în mâna ta, că erai şi tu în sfârşit undeva, acolo sus.

Dar nu m-am lăsat în faţa ta. Nu, căci sunt mult mai puternică decât tine. Am scăpat din mâinile tale. Şi atunci mi-am lăsat dispreţul şi repugnanţa pe care le simt faţă de tine să vorbească. Am sărit asupra ta asemeni unui animal aflat în primejdie, care-şi găseşte forţa necesară de a supravieţui. Mi-am folosit mâinile şi picioarele pentru a te lovi, pentru a te face să plăteşti pentru tot ceea ce mi-ai făcut. M-am descărcat în sfârşit. Cel puţin în vis.

Ultimately we become enslaved by it…

Nu m-am putut abţine să nu fac şi eu chestia asta, inspirată de la Taisia, care la rândul ei s-a inspirat de la altcineva. :))) Rezultatul este ce puteţi vedea mai jos.

Comentarii? E ciudat… şi cred că şi adevărat. 🙂

Tu câte defecte ai?

DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, meteahnă, neajuns, beteșug, hibă.  Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat.  Ceea ce nu este conform anumitor reguli stabilite într-un anumit domeniu.  Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt.(sursă: DEX ’98)

Defecte. Ne este atât de greu să vorbim despre ele şi este de înţeles. Atunci când facem cunoştiiţă cu o persoană pentru prima dată, dorim ca aceasta să ne afle numai calităţiile, lucrurile care ne plac şi lucrurile la care suntem buni. Nu, nu vrem ca celălalt să afle vreun lucru rău despre persoana noastră. Ne place să ne ascundem după o mască falsă, creată doar din părţile noastre bune. Dar orice lucru are două părţi. Faţada străluceşte, însă spatele este prăfuit şi ruinat.

Ce-ar fi ca atunci când avem ocazia să cunoaştem o persoană nouă să ne prezentăm doar cu defectele? Oare cum ai reacţiona tu daca cineva ar veni la tine şi ţi-ar spune: „Bună, mă numesc X şi sunt gelos, orgolios şi posesiv. Spun că nu-mi place minciuna, de fapt, o urăsc, însă şi eu mint. Mint când trebuie să-mi apăr interesele. Fac promisiuni pe care nu le pot ţine şi îmi este greu să rămân fidel. Nu am prieteni pentru că le-am tras clapa tuturor. Vrei să fii tu prietenul meu?”. Ai vrea să cunoşti o astfel de persoană?

Nu, nimeni nu ar vrea. Însă o cunoaştem. Îi cunoaştem. NE CUNOAŞTEM. Nu vrem să ne ştim înconjuraţi de persoane defectuoase, ne place tot ce e bun şi frumos. Mai ales frumos. Un pahar de firmă ciobit tot timpul va fi mai frumos decât unul simplu, intact. Ne atrag lucrurile sclipitoare, care ne încântă văzul, dar nu punem preţ pe calitate. Îmi aduc aminte de un episod din Copiii de la 402. O tipă le arată fetelor un măr roşu frumos la suprafaţă, însă mâncat de viermi şi putred în interior.

Vrem să fim fără cusur, să întruchipăm perfecţiunea absolută, vrem să fim asemeni zeilor. Însă niciodată un muritor n-a putut ajunge acolo, nici măcar în apropiere. De ce? Pentru că avem defecte. Însă tot aceste metehne ne diferenţiază unii de alţii. Combinaţiile de defecte pe care fiecare le avem prezente în perdeaua personalităţii noastre ne fac unici. Gândiţi-vă la această ţesătură a fiind una extrem de colorată, în care fiecare culoare deschisă reprezintă o calitate, iar fiecare culoare închisă reprezintă un defect. Priviţi-vă atent în interior, cu ochii minţii: cât de luminos este acolo? 🙂

Ehehe

Anul ăsta s-a întâmplat ceva cam ciudat aş zice eu. Ştiţi voi: septembrie, început de toamnă, sfârşit de vacanţă, început de an şcolar, frunze ruginii, castane, vânt, ploaie şi iarăşi şcoală. Bine, lista ar mai putea continua la nesfârşit, însă mă voi opri aici. După cum vă spuneam, anul ăsta mi s-a întâmplat ceva ciudat. Ce anume? Nu mă simt deloc tristă că a început şcoala. Dimpotrivă, mă bucur. Am o bucurie de-aia ştiinţifico-fantastică în mine ca să merg la şcoală de nu-mi pot explica. Cred că am probleme cu capul.

Probabil a contribuit la chestia asta şi faptul că am stat o săptămână în Germania şi că abia aşteptam să ajung acasă. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată asta, să plec undeva şi să resimt dorul de familie şi prieteni atât de mult. My softer side is starting to come out apparently. :))) Glumesc şi eu acuma, ca tot omu’. În orice caz, mă bucur că a început şcoala. M-am şi săturat să stau toată ziua fără să fac nimic. Lipsa de activitate mă indispune.

Şi că tot am ajuns să menţionez şi vacanţa… nu pot zice că am făcut prea multe. Cred că punctul ei culminant a fost ARTmania şi apoi mult mai jos Germania. Iarăşi mă enervez… m-am săturat ca timpul să treacă aşa pe lângă mine iar eu să mă uit la el cum trece. Şi cel mai trist este că simt asta în fiecare an. Şi ceea ce e şi mai trist decât asta este că simt că orice aş încerca să fac nu o să reuşesc să trec peste asta. Dar cel mai şi cel mai trist este că am rămas fără inspiraţie! :)))))

I'm back!

Hello there fellow internet users, bloggers and blog readers! Da, m-am întors acasă. Ieri de fapt m-am întors, însă mi-a fost mult prea lene să scriu şi amărâtul ăsta de post.

A început şcoala şi, dubios, chiar nu-mi pare rău! Mult succes tuturor în noul an şcolar şi să curgă cu note mari. 😀 Până atunci,. vă las cu melodia asta. Ciao!

Buh-bye!

Dragii mei, vă las pentru o săptămână şi ceva, plec în Germania. Să fiţi cuminţi şi să faceţi tot ceea ce vreţi voi. O să vă dau detalii când mă întorc. Până atunci, vă hug-uiesc!

PS: să aveţi un început de şcoală  superb! 😀

Cine se trezeşte de dimineaţă… cască toată ziua!

Cam aşa ar suna un proverb românesc adaptat, că doară, românu’ pe toate le învârte şi le reînvârte, până iasă ceea ce-l interesează. Trezitul de dimineaţă nu e unul dintre punctele mele forte, eu făcând parte din categoria oamenilor care apasă butonul  „amână” atunci când sună alarma.

Ei bine, în dimineaţa asta nu am avut alarmă – am avut direct trezire. A plecat bunică-mea în staţiune la Geoagiu, cu soră-sa şi cu încă o prietenă de-a lu’ soră-sa, iar tata a fost pe post de şofer.  Iar eu… pe post de cobai de experienţă. Bine, nici chiar aşa de rău. Să spunem doar că m-am simţit la strâmtoare pentru câteva zeci de minute bune.

În primul rând, am făcut marea greşeală să mă îmbrac foarte gros.  Gen geacă destul de grosuţă, tricou, bluză cu glugă, căciulă. Chiar şi cizme. În septembrie!!! Mai ceva ca-n filmele cu proşti, obviously. So, se târăşte adormita de Andreea pe la 7 şi ceva dimineaţa până în maşină şi plecăm să „colectăm” şi celălalte bunici. Toate bune şi frumoase până se urcă respectivele doamne în maşină, mai ales considerând că nu erau tocmai mici. Cel mai frică îmi era de sora lu’ buna, căci pe cealaltă mătuşă nu o cunosc.

Să spunem că sora lu’ buna e un personaj mai aparte în familia noastră. E atât de specială încât eu cu tata ne cam ferim din calea ei. Nu, nu e vreun monstru marin sau vreo altă creatură asemănătoare. Chestia legată de ea, chestia care nu ne convine mai la nicinul, este că atunci când te vede, te… ventuzeşte. Adică are un stil mai aparte de a pupa pe cineva pe obraz. În fine, de data asta nu a fost atât de grav, am scăpat ca niciodată.

Am crezut că nu mai ajungem odată la Geaogiu. Printr-o uneltire  foarte ironică a destinului, am nimerit fix la mijloc. Eram atât de bine fixată şi-mi era atât de cald încât am crezut că adorm. Şi când să aţipesc, se apuca tata să zbiere, aşa, cu forţă. Motivul: o babă pe lângă trecerea de pietoni, care trecea de parcă stătea. Pe lângă asta, mai şi bombănea din gură. Până la urmă reuşim să ieşim din oraş, dăm şi pe acolo doar de fraieri care merg cu 50 km/h înafara localităţii. Cum tuşa nu putea să tacă, mă întreabă la un moment dat „Tu pe ce clasă eşti, pe a 8-a?”, la care eu răspund „Nu… pe a 11-a”. Deci, azi am aflat că tocmai am faţă de copil de generală.

Radioul mergea şi erau ştiri: o fetiţă de 15 ani din Constanţa a murit după ce i s-a făcut un avort. Era însărcinată în 14 săptămâni. Bănuiesc că alte comentarii sunt de prisos în legătură cu ştirea respectivă, e imoral, e ilegal, e… lumea de azi. Clar că tuşa s-o apucat să-mi zică să nu fac şi eu de-alea(am trecut de 15 ani de mult, da’ mno). Better later than never. 😀 Mă refer la sfatul lu’ tuşa, nu la altceva. Nu vă gândiţi la prostii!

Până am ajuns la Geoagiu nu s-au mai întâmplat prea multe, exceptând faptul că eu cu tata a trebuit să le cărăm bagajele până sus. Ceea ce nu ar fi fost chiar atât de deranjant dacă până să-şi facă cazarea nu s-ar fi foit toate că tre sa-şi ieie bagajele. A fost amuzant să-l văd pe tata enervându-se din cauza asta, mai ales că eu râdeam ca de obicei. 😀

De aici încolo nimic special, doar nişte cumpărături la Alba Iulia.

PS: post început ieri şi terminat azi.