Nunc et tunc

Standard

Nici nu mai ţin minte când a fost ultima dată când mă aflam în faţa acestui spaţiu gol, care aşteaptă să îl pictez în cuvinte! S-au schimbat mult prea multe de atunci! Eu, tu, noi, ei. Mă încearcă un ciudat sentiment de nostalgie, amestecat cu puţină frică şi extaz.

Obişnuiam să scriu zilnic. Găseam în fiecare lucruşor un subiect de dezbătut, nu conta cât de interesant sau banal părea la o primă vedere. Asta, până am făcut câţiva paşi şi am privit în ansamblu. Părea că toţi ştiau ce am făcut, ce am simţit, ce gândit. M-am simţit goală în faţa tuturor. Aşa că m-am oprit. Puţin câte puţin m-am închis în mine. Curând, fără să realizez, am încetat să mai scriu. Era mai bine aşa.

Când am început să scriu, eram doar o puştoaică de liceu, plină de vise şi speranţe. Câteva s-au şi realizat între timp, la altele am renunţat. Erau prosteşti oricum! Astăzi, mă aflu în postura de viitoare absolventă. Şi sincer, abia aştept să văd ce a pregătit viaţa pentru mine! Dar despre asta mai târziu.

Bine ai venit, toamnă!

Standard

Schimbări. Am trecut prin foarte multe, poate chiar prea multe. Făcând o mică ingresiune în trecut, amintindu-mi de gândirea mea aproape puerilă, de copilă dornică de afirmare, nu pot decât să râd şi să trag concluzii. Iniţial, un blog reprezenta pentru mine un jurnal în care puteam să însemnez întâmplările cele mai importante prin care trecusem.

Treptat, am devenit oarecum obsedată de vizualizări şi trafic, asemeni unui copilaş care tocmai descoperise Hi5-ul. Apoi m-am speriat. Totul devenise atât de personal, atât de… public. Odată ce îţi deschizi sufletul şi îţi asterni gândurile în faţa tuturor, începi să te întrebi dacă are vreun rost. Desigur, celorlalţi le este mai uşor să te descifreze şi să te cunoască, dar şi să te judece. Şi nu poţi ştii niciodată cine anume se află în faţa celuilalt monitor şi ce anume gândeşte despre tine. De asemenea, n-am fost niciodată maestră a cuvintelor dulci şi mieroase, iar metaforele filozofice şi cugetările complicate nu m-au impresionat nicicând.

Apoi am încetat să mai scriu. Ajunsesem într-un moment în care nu mai aveam nimic de zis, sau, pur şi simplu, nu mai voiam să zic nimic. Şi a fost bine o perioadă. Însă dorinţa sufletului nu poate fi înăbuşită. Asemeni unei oale sub presiune, aceasta continuă să şuiere până când va da afară. Iar clipa aceea se apropie.

Uite-o! Îmi bate la uşă.

Adagio for strings

Standard

Desiderata

Max Ehrmann

Go placidly amid the noise and haste,
and remember what peace there may be in silence.

As far as possible without surrender
be on good terms with all persons.
Speak your truth quietly and clearly;
and listen to others,
even the dull and the ignorant;
they too have their story.
Avoid loud and aggressive persons,
they are vexations to the spirit.

If you compare yourself with others,
you may become vain or bitter;
for always there will be greater and lesser persons than yourself.

Enjoy your achievements as well as your plans.
Keep interested in your own career, however humble;
it is a real possession in the changing fortunes of time.
Exercise caution in your business affairs;
for the world is full of trickery.
But let this not blind you to what virtue there is;
many persons strive for high ideals;
and everywhere life is full of heroism.

Be yourself.
Especially, do not feign affection.
Neither be cynical about love;
for in the face of all aridity and disenchantment
it is as perennial as the grass.

Take kindly the counsel of the years,
gracefully surrendering the things of youth.
Nurture strength of spirit to shield you in sudden misfortune.
But do not distress yourself with dark imaginings.
Many fears are born of fatigue and loneliness.

Beyond a wholesome discipline,
be gentle with yourself.
You are a child of the universe,
no less than the trees and the stars;
you have a right to be here.
And whether or not it is clear to you,
no doubt the universe is unfolding as it should.

Therefore be at peace with God,
whatever you conceive Him to be,
and whatever your labors and aspirations,
in the noisy confusion of life keep peace with your soul.

With all its sham, drudgery, and broken dreams,
it is still a beautiful world.
Be cheerful.
Strive to be happy.

Anger management?

Standard

Sunt extrem de impulsivă. Nu cred că mi-am dat seama de asta decât de curând, când mi-am permis să mă analizez un pic. Pe cât sunt de calmă şi optimistă în general, poate prea veselă uneori, cu atât sunt de vulcanică în situaţii de stres. La mine furia nu se manifestă cu lacrimi de neputinţă, ci cu obiecte aruncate şi ţipete care urcă foarte sus pe scala decibelilor. Nu sunt genul persoană cu care ai vrea să te cerţi, fie şi în glumă. La urma urmei, totul este personal.

Şi aparent mai nou îmi manifest furia în vis. Eu am un istoric destul de interesant cu visele, chiar dacă se spune că visul e doar o plăsmuire a imaginaţiei noastre. Încă de când am fost mică am avut o imaginaţie bogată, uneori chiar prea bogată, ajungând la limite tulburătoare. De multe ori mă aflu analizând ce aş face dacă m-aş afla într-o situaţie critică, îmi plănuiesc fiecare pas care trebuie parcurs. Nu e necesar ca lucrul respectiv să se întâmple, totul ţine de a fi pregătit. Nu-mi place să fiu luată prin surprindere. Poate doar dacă este vorba de o petrecere surpriză.  :)

Nu mă mai joc!

Standard

Cred că tocmai mi-am dat seama de ce nu am mai scris nimic pe aici! Cu câteva minute în urmă am scris un textuleţ destul de drăguţ despre cum sunt eu irascibilă şi cum nu ai vrea să te cerţi cu mine, ba chiar am povestit şi despre visul pe care l-am avut azi noapte, unul destul de interesant zic eu şi… BANG! Cum am apăsat butonul de „Publică” a dispărut totul mai ceva ca Houdini. Vanished! Gone! Nu pot să-mi explic de ce WordPress are ciuda asta impresionantă pe mine, însă nu-mi place! Şi m-am supărat. Nu mă mai joc!