Viaţa e o coloană sonoră

Standard

Ştii fiorul acela pe care îl simţi de fiecare faţă când o melodie începe? Şi nu orice melodie, una pe care nu ai mai ascultat-o de mult, ca şi când ar rămas blocată undeva într-o altă dimensiune, într-un timp şi spaţiu de mult trecute, într-un loc unde numai amintirea mai poate ajunge. Ritmul inimii începe să fie tot mai accelerat, tensiunea creşte şi simţi adrenalina cum îţi invadează venele. Eu cred că viaţa noastră este jucată cu o coloană sonoră în spate. Fiecare moment pe care îl trăim este orchestrat pe acordurile unei melodii, dirijat de noi înşine. Uneori muzica aceasta cânta doar în mintea noastră, că şi cum creierul ar vrea să ne joace feste. Dar uneori se întâmplă ca, dintr-un colţişor, să se audă muzică. Versuri pe care cineva, într-un moment de cumpănă al existenţei sale, le-a scris. Tindem să ne legăm amintirile de tot ce înseamnă muzică şi vrem să ascultăm acea muzică ori de câte ori putem, cât mai des. De ce? Căci vrem să retrăim clipele trecute iar amintirea lor să rămână vividă, autentică, persistentă.

4 responses »

  1. Intr-adevar, backround-ul fonic al vietii noastre exista. O muzica nescrisa, si nu trebuie sa fi „conservat” ca sa fi in cunostinta de ea. Ideea ar fi ca muzica sa fie nemaintalnita, sa nu aiba acorduri obisnuite, sa fie o armonie proprie, autentica. Intr-un sens, muzica aceea sa cante despre mine. Sau sa ma cante pe mine.

    Post inspirational.

    • Ştii senzaţia aia epică într-un film când personajul principal se află în culmile fericirii şi din background cântă o melodie mai mult decât perfectă? Câteodată mi-ar plăcea să se audă dintr-un colţişor o melodie atunci când am parte de nişte trăiri… intense. Poate că sunt doar o manică a muzicii. ^^

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s