Ceea ce am fost

Standard

Bileţele trimise în ore în loc de mesaje pe telefon; felicitări desenate de Ziua Mamei; prăjituri din nisip ornate cu floricele de pe stradă; Super Mario jucat pe Nintendo, la televizor; ore întregi petrecute urmărind desene animate; de-a v-aţi ascunselea; flori, fete şi băieţi; pagini de caiet rupte din cauza stiloului căruia îi curgea cerneala; ceea ce am fost.

Când eram mai mică am participat la un concurs, neoficial. Oficial a participat vărul meu, căci eu eram prea mică. Tot ce am făcut a fost să-l desenez pe Bobby, personajul principal din desenele animate Lumea lui Bobby. Am câştigat. Premiul nu a fost unul extraordinar; dacă îmi aduc bine aminte au fost doar nişte cărticele. Însă nu a contat asta. Eram mândrii că am câştigat datorită muncii noastre. Cred că ăsta a fost primul lucru pe care l-am câştigat în viaţa mea.

Odată, eu cu vărul meu mai mic, ne-am hotărât să devenim afacerişti. Aşa că am furat flori din grădina vecinului şi am plecat în capătul străzii să le vindem. Erau nişte amărâte de flori, însă o doamnă drăguţă s-a oferit să ni le cumpere. Eu am primit pe buchetul meu o bancnotă de 500 de lei pe vremea aceea, iar vărul meu una de 1000 de lei. Ceea ce ar părea intrigantă şi poate chiar amuzantă, este inocenţa mea copilărească. Deşi aveam mai puţin, eram mândră că bancnota mea era mai mare.

Altă dată ţin minte că am vrut să trimit un plic şi m-am trezit cu el returnat. Plicul conţinea speranţele mele de câştig la un concurs la pufuleţii cu surpriză. Deja visam la premii fabuloase şi la cât de fericită aş fi fost dacă aş fi câştigat. Ceea ce a trebuit să fac a fost să rezolv labirintul de pe partea posterioară a ambalajului. Ceea ce nu am ştiut însă a fost faptul că, pentru a putea trimite un plic, ai nevoie şi de timbre.

Acum totul e atât de simplu! Pentru a vorbi cu prietenii, foloseşti messengerul sau Facebook-ul, nu mai trebuie să treci prin situaţii stânjenitoare petrecute vorbind la telefonul fix. Ţin minte ce emoţionată eram de fiecare dată când vroiam să-mi sunt amicii pentru a ieşi afară la joacă. Îndeplinirea ritualului salut-prezentare-conversaţie era pur şi simplu obositoare. Însă poate că teama aceea de a nu greşi numărul sau bâlbâiala care o urma a avut rolul ei. Ne-a ajutat să ne sculptăm caracterul, să fim politicoşi şi, în cele din urmă, că nu trebuie să existe frică.

PS: WordPress s-a râs de mine în seara asta. Totul trebuia să fie prezentat în alte cuvinte, folosind alte expresii, însă când am vrut să salvez, s-a dus totul. Absolut… tot!

6 responses »

  1. =)) bah am patit o si eu odata nu ma lasa sa salvez=)) dar deh mi am bagat picioarele l am inchis si knd l am deschis iarasi :)) mi a fct o bucurie si mi-a arata ca de fapt salvase o forma bruta sa nu ma supar=))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s