Ieri am asistat la primul accident din viaţa mea. Nu, nu vă speriaţi, nu e vorba de mine din fericire. Este vorba de o fiinţă mai puţin norocoasă ca mine… un patruped. Multe lucruri interesante se pot întâmpla într-o noapte ploioasă prin Sebeş, mai ales dacă te „plantezi” la Topaz(cine ştie, cunoaşte).
În primul rând mă uimeşte inconştienţa de care unele persoane dau dovadă atunci când traversează strada, în special prin locuri nepermise. Ca de exemplu două bătrânele. Trecerea de pietoni era la nici 100 de metri distanţă, însă ele au trebuit să treacă fix pe acolo pe unde era mai aglomerat. Măcar de se grăbeau, însă nah! bătrâneţea asta…
E greu şi dacă eşti şofer şi opreşti la trecerea de pietoni să treacă populaţia. Nu pentru că nu s-ar grăbi oamenii, ci pentru că s-ar putea grăbi TIR-ul din spatele tău. Şi-apoi dacă se mai opreşte şi la nici un metru distanţă şi mai începe să şi claxoneze, îţi vine să-ţi bagi ceva în ea viaţă.
ÎNSĂ cel mai şi cel mai greu este să fii câine comunitar. Mai ales dacă îţi faci veacul pe lângă şosea(drum „european” cică îi zice). Am asistat ieri la o „aproape” moarte a unui reprezentant al rasei canine. Nu dau vina doar pe şofer(care oricum circula un pic cam tare pentru limita de viteză impusă în oraş) ci şi pe câine căci nu s-a asigurat. Şi uite aşa a fost lovit, destul de puternic, la cap şi la lăbuţă(l-am văzut şchiopătând mai apoi). M-a uimit solidaritatea de care ceilalţi căţei comunitari au dat dovadă după ce şi-au auzit şi văzut camaradul rănit.
Încep să mă satur tot mai mult de oraşul ăsta aproape mort… Însă şoferii care trec prin el mă enervează şi mai tare. Vin frate cu o viteză de-aia de Formula 1 pe şoselele alea şi-aşa destul de slăbuţe şi înclinate. Când plouă se formează mini pârâiaşe. Ca ieri când era s-o păţesc cu Simina. Nu ştiu prin ce intervenţie divină nu ne-am udat când a trecut un tâmpit cu maşina în viteză pe lângă noi. Am văzut practic picăturile de apă din baltă ridicându-se la cer şi apoi venind spre noi. Slow motion, nu altceva!
Deea C 