Lucky 300

Standard

Titlul se datorează faptului că prezenta postare se află sub jurisdicţia numărului magic 300, sau în limbaj mai popular, am ajuns la 300 de postări pe blog! Acestea fiind lămurite, m-am decis să vă prezint câteva dintre întâmplările care m-au făcut să cred că, uneori, viaţa chiar poate fi injustă.

Una dintre ele este cea cu mierea. Acum ceva timp, când am prins o mini-răceală, m-am hotărât să-mi fac un ceai. Trebuie să menţionez că eu una urăsc să iau medicamente, mi-e urât de ele ca la dracu’ de tămâie. Eu sunt genul de persoană care mai bine stă şi îndură, şi aşteaptă să treacă de la sine. Doar în ultimul moment, dacă văd că nu trece nicicum, poate mă „îmbărbătez” şi iau o pastilă. Deci îmi făceam ceai. Nu mai ţin minte de care, însă ştiu că era cu miere şi lămâie. Şi cum mă îndreptam eu cu borcanul de miere spre cămară, dintr-o dată… POC! Dragul meu borcan cu miere hat gestorben. Adică kaput. În mii şi mii de bucăţele. Şi râââuri de miere pe jos.

Altă întâmplare din minunata mea viaţă care este bazată pe spargerea unui lucru mai doriţi? Avem! Eram cu tata în Penny şi am cumpărat ketchup şi muştar, pe lângă multe altele. Câte 2 sticle de fiecare. Plăteşte tata şi eu mă grăbesc să iau respectivele sticle când deodată… BUF! Îmi alunecă o sticlă de muştar şi cade jos. Se împrăştie mai ceva ca mierea în faţă la casierie. Tata, nervos desigur, îmi aruncă o privire egală cu 1000 de cuvinte şi apoi ieşim din magazin. Credeţi că am plecat acasă?! Nicidecum! Nu cred că mai este nevoie să zic că am fost trimisă să cumpăr altă sticlă de muştar, în acelaşi magazin, la aceeaşi casierie. Cât timp aşteptam să numere banii şi să primesc bonul m-am tot gândit eu aşa în sinea mea: „Să-i zic că-mi pare rău? Sau să nu-i zic, şi-aşa nu pare să-i pese. Normal, marfa a fost plătită, îi doare undeva!”. Am plecat fără să zic nimic.

Altă întâmplare foarte frumoasă din viaţa mea tumultoasă, plină de gafe şi aiureli, ar fi cea când am rămas blocată în baie. De două ori! Însă voi ştiţi deja asta.🙂

That’s all folks! This girl needs her sleep! Nighty night!

4 responses »

  1. =))ulala :)) ulala:)) mor aici bah am descoperit anul asta prin intermediul unor prieteni :)) k atunci knd inchiriezi o vila si ai mai putine locuri de dormit decat „invitati” :)) baia.. mai exact cada este o alternativa excelenta:))=)) deci ptr data viitoare: trage un pui de somn:))
    mi ai dat idee ar trebui sa fac si eu un post din asta la urmatoarea suma rotunda:))de posturi:)) spre rusinea mea nush care e aia:-s

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s