Professional letter… cică!

Standard

Astăzi la ora te TIC profa ne-a arătat încă una dintre minunatele caracteristici ale Wordului, program care începe să mă cam enerveze. Nu că nu-mi place, dar e prea mult!!! Din fericire am auzit că o să trecem curând la altceva, aşa că nu pot decât să mă bucur.

Revenind la subiect, chestiuţa de mai jos reprezintă de fapt o scrisoare pe care eu şi Iulia am făcut-o în oră. Recunosc, nu a fost atât de originală ca cea a lui Paul şi Horaţiu şi extraterestrul lor, însă noi credem că e ok, bă!

SC.Speranţa.SRL

Str. Cardieşe, nr. 69
879635, Caransebeş
România

9 februarie 2011
Str. Eokbă, nr. 169
327456, Asearăbă
Nuştiu

Dragă domnule sau doamnă:

Vă rog să fiţi atât de amabil încât să-mi trimiteţi cea mai bună sabie magică pe care o aveţi pe stoc. Menţionez că viaţa mea depinde de această sabie. De asemenea, vreau să vă informez că ne-au invadat din nou păgânii. Ne putem întâlni sâmbătă seara, în TM Base, in the middle of the people, bă.

PS: O să vin cu piciorul rupt căci l-am rupt aseară, bă. S-a întâmplat, am călcat greşit… (Iniţial s-a vrut „O să vin în şlapi de fucking casă” însă datorită faptului că eram la şcoală, am zis să nu ne riscăm :D)

Cu sinceritate,
Dorel
Ninja

4 responses »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s