Why go?

Standard

Uneori mi-aş dori să fiu exact ca tipa din videoclipul ăsta. Să dansez, să ţopăi şi să mă prostesc toată ziua şi să nu-mi pese nici măcar o clipă de părerea celor din jur. Să mă simt eu liberă să fac ceea ce vreau, când vreau şi mai ales cum vreau. Vreau să-mi pun într-o zi căştile în urechi, să dau drumul la muzică tare şi să pornesc hai hui pe străzi. Să fac exact ca tipul ăla pe care l-am văzut anul trecut în Spania, să cânt şi să nu-mi fie teamă să falsez niciun minut căci deşi străzile s-ar putea să fie aglomerate, nimeni nu o să se uite ciudat la mine gândindu-se „Ui mă şi la aia!”. E interesant cum o persoană pe care nu o cunoaştem absolut deloc, însă pe care am văzut-o într-un anumit moment al vieţii noastre, ne poate influenţa atât de mult.

2 responses »

  1. Exact asta am remarcat si eu cand am iesit din tara. Oamenii nu dadeau doi bani pe anormal, iesitul din comun. Imi benoclam privirile spre niste tipi cam „prietenosi”, insa nimeni nu mai facea asta. Si eu mi-as fi dorit sa fiu un cantaret de flamenco, sa strabat pietele Madridului doar cu o chitara si sa nu imi fie frica de nimeni si nimic. Aici iti dau dreptate.

    • Din păcate asta e mentalitatea românilor, să vadă ce face vecinul, vecinul vecinului şi vecinul vecinului vecinului. Îmi place anonimatul în care te afli când eşti înafara graniţelor României şi ideea că nimeni nu te va judeca pentru că faci ceea ce vrei şi-ţi place. Din păcate însă, românii nu vor adopta prea curând toate acestea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s