Music is the language of our souls

Standard

Am observat că mulţi dintre utilizatorii spaţiului virtual ca să zic aşa au la descriere sau oriunde altundeva au ei chef versuri din melodii. Nu am nimic cu acest lucru, dimpotrivă, mi-e ciudă că nu am găsit şi eu până acum versuri care să mă reprezinte, rânduri melodioase care să exprime frânturi din sufletul meu. Îmi place să cred că voi reuşi într-un final să găsesc şi eu muzica sufletului meu, atât din punct de vedere al liricii cât şi din cel al melodiei.

Poate că nu s-a născut încă poetul, compozitorul care să reuşească să surprindă zbuciumul  şi în acelaşi timp calmul dinăuntrul sufletului meu. Ştiu că e greu, mi-e şi mie extrem de dificil să încerc să redau fie şi prin câteva cuvinte amaglamul de sentimente înţesate în peretele sufletului meu. Însă nu mi-am pierdut speranţa! Vreau ca într-o zi frumoasă să mă împiedec de o melodie de care să pot spune cu adevărat că este „melodia mea”.

Căderea s-ar putea să fie dureroasă, ştiu şi asta, însă va fi o durere plăcută, un fel de combinaţie dulce-acrişoară a fericirii. Nu mă tem nici de zgârieturi pentru că timpul le va vindeca pe toate. Nu degeaba timpului i se atribuie atâtea lucruri, este deopotrivă curant dar şi provocator de tragedii, prieten şi duşman simultan, elementul de legătură dintre toate obiectele universului.

Iar muzica… Muzica e cel mai bun lucru pe care l-a cunoscut lumea aceasta. Muzica e cea care a format prietenii, muzica e cea care a făcut inimile îndrăgostiţilor să tresară tot mai sus, până la stele, muzica e cea care ne face să plângem, să rădem, să fim nefericiţi sau să cunoaştem fericirea absolută. Muzica este limba neoficială a tuturor sufletelor de pe acest pământ, este modalitatea noastră de comunicare. Iar muzica sufletului nostru este partitura aceea de note aruncate orbeşte, fără niciun fel de logică, fără să se ţină cont de reguli sau alte bariere.

Ciudată, ciudată muzica asta! Căci deşi această muzică nu reprezintă nimic altceva decât un zgomot asurzitor, tot există cineva în lumea asta, cu o muzică la fel de haotică înlăuntrul său, pe care doar tu o poţi desluşi. Iar acea persoană este singura care poate s-o înţeleagă pe a ta. Să însemne oare asta dragostea?

4 responses »

  1. … intotdeauna se vor gasi mai multe melodii..care sa te defineasca… cel putin cate una pentru fiecare femeie din tine:d.. si in legatura cu broastele:)).. asa-i spuneam eu fostului meu prieten.. iar calvarul asta cu boastele a inceput la fix o zi dupa ce ne-am despartit:)))

      • :))=))… imposibil… adica nu chiar doar ca noi ne-am despartit de comun acord.. a fost cv de genu.. noi ne iubim pe bune? aha.. bun atunci hai sa ne despartim..

  2. a da si sa nu uit.. probabil ai intrat la mine sa citesti urmatoarea parte din studiu.. o sa apara in aprox 1 ora:P

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s