Plouă… dar de ce plouă?

Standard

Deci, eu una m-am săturat de vremea asta căcăcioasă. Da, exact cum aţi auzit. Sau citit. În fine! Cine a mai vazut de-astea? Dimineaţa – mohorât, amiază – soare, după-amiază – ploaie, apoi senin iar seara ploaie sau chiar furtună. Cu fulgere şi rafale de vânt. Aşa ceva nu se mai poate. Încep să mă satur. :))

Cică ar fi vacanţă. Eu una nu am simţit, nici măcar weekend-ul trecut când am fost la munte cu colegii. Unde e farmecul vacanţei din anii trecuţi? Să simt soarele cum îmi arde pielea, să mănânc îngheţată rece, atât de rece înct să mă doară dinţii, să fie imposibil să găsesc o bancă liberă la umbră în parc.  Pe măsură ce anii trec, simt tot mai mult schimbările care s-au petrecut sau se petrec. Niciun an nu va fi ca precedentul şi cu atat mai puţin ca succesorul.

Ieri am ieşit cu colegii în oraş. Ne-am distrat, în ciuda ploii şi a fenomenelor aferente. De când s-a închis High Life-ul trebuie să mergem prin 10 locaţii. Prima dată am fost la Leul de Aur(sau mini mall-ul din oraşul nostru uitat de lume), am băut un suc şi am aşteptat să se termine ploaia ca să plecăm. Unde? Spre Multipast căci unor colege le trebuia NEAPĂRAT plăcintă grecească. Ploaia însă nu s-a oprit aşa că ne-am înarmat cu umbrelele şi a pornit spre celălalt capăt de oraş. Era o situaţie demnă de un film cu proşti. Câte 3 sub o umbrelă, plouaţi, uzi şi tot tacâmul. Şi prin fulgere, v-am zis eu, faze demne de un film. Chestia şi mai amuzantă este că ne-am întors iarăşi de unde am plecat. Am ajuns leoarcă acasă deşi am venit cu taxi. De ce? Pentru că ai mei sunt atât de zăpăciţi încât au uitat cheia de la poartă pe partea dinspre stradă iar eu mă chinuiam ca o proastă să o închid dinăuntru. Iar în tot acest timp tata stătea pe bancă şi se uita la mine… Talking about empathy! :))

O fază tare însă a fost ceva ce a zis Ionuţ, coleg de clasă, pat la munte şi mai nou umbrelă. El şi Iulia. :)) Deşi era ploaie, şoferii mergeau cu viteză pe şosea. La care Ionuţ:

Răstoarn-o mă cu tot cu mă-ta! Da’ să văd şi eu când o răstorni. Să văd şi când iasă mă-ta din maşină: „Futu-ţi copilu’, pă’ aşa te-am crescut eu pe tine?!”

Mai nou şi Iulia râde de nu se mai poate opri, din orice. Se vede că suntem colege de bancă.😀

2 responses »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s