Gânduri împrăştiate

Standard

E foarte interesant modul în care vremea ne afectează comportamentul. Tot timpul când e soare şi cheful nostru de viaţă şi de tot practic, e la nivelul maxim.Însă când plouă, şi e întunecat afară şi e frig, parcă şi noi ne simţim la fel: mohorâţi, plictisiţi, blegi. Ca mine astăzi. După ce că m-am trezit la 7:45 azi dimineaţă, nu pot zice că am avut cea mai splendidă zi. Mi-am uitat tema la română acasă(care consista doar dintr-un citat despre Marin Preda, însă nu asta e important), mi-am uitat şi caietul de Istoria SUA. În plus, m-am ales şi cu o mini durere de cap. Aşa-mi trebuie dacă mă consum întotdeauna din cauza celorlalţi.

Nu ştiu de ce pun la suflet atât de mult toate chestiile minore şi aparent lipsite de importanţă. De multe ori las impresia celorlalţi că nu-mi pasă, însă de cele mai multe ori chiar îmi pasă. Mulţi mă percep ca fiind ciudată şi nepăsătoare, ştiu asta. Mi-e greu să îmi deschid sufletul oricui pentru că sunt foarte sceptică. Nu de puţine ori oamenii mi-au demonstrat că nu poartă decât o mască în faţa mea, că de fapt, nu valorează nici măcar 1% din cât vor ei să se lase crezut. Dar au fost cazuri în care mi s-a demonstrat şi contrariul, persoane pe care nu le credeam în stare de mult, mi-au demonstrat că sunt foarte puternice şi că sunt demne de încredere.

Nu sunt multe persoanele care mă cunosc cât de cât. Nici măcar eu nu mă cunosc 100%. În fiecare zi descăpăr câte o calitate sau câte un defect pe care nu ştiam că-l am. Bănuiesc că asta înseamnă maturizare, să ajungi să fi împăcat cu persoana ta şi să încerci să-ţi „corectezi” ceea ce nu-ţi convine. Ştiţi cum ne dăm seama că am crescut? Când „pot să…?” devine „eu o să…”. Gândiţi-vă la perioada de copilărie, când vroiaţi să ieşiţi pe afară să vă jucaţi cu copii de aceeaşi vârstă. Pentru asta să se întâmple, trebuia să avem acordul părinţilor: „Pot să mă duc pe afară să ma joc cu X, Y şi Z? Hai te rog frumos! Mi-am făcut temele şi ordine în cameră.” Şi atunci mama sau tata te lăsa să pleci. Acum însă, lucrurile stau diferit. Nu mai întreabă nimeni pe mami sau tati dacă îl lasă să iese pe afară, ci e de ajuns un „Vezi că eu plec, nu ştiu când mă întorc, văd eu!”… şi dus eşti.

Dusă mă fac şi eu acum, nu mai am forţă să continui acest post. Poate cu altă ocazie…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s