Trei trandafiri

Standard

O lacrimă amară i-a picat de pe obrazul ei ars de atâtea şiroaie. A picat şi s-a izbit de pământ. Renunţase la orice fărâmă de speranţă, nimic nu mai conta pentru ea. În locul unde lacrima s-a contopit a răsărit un tufiş micuţ de trandafiri, cu trei flori superbe, albe ca spuma laptelui, pure. Nu mai văzuse până atunci asemenea flori, păreau să provină de prin alte lumi, din care auzise doar din basme şi rămăsese captată de ele, ca şi cum o vrajă cumplită s-ar fi abătut asupa ei.

Nu, nu mai putea să vadă altceva, nu mai putea să facă altceva, nu se mai putea gândi la altceva decât la cei trei trandafiri minunaţi, trandafirii EI. Într-o zi hotărâse să-i atingă, căci până atunci nu şi-a putut face curaj. Ceva o reţinea, ca şi cum i-ar fi fost frică să nu strice vreuna din petalele lor fragile. Astăzi însă a hotărât să-şi învingă teama şi să-l atingă pe cel din stânga. Nici nu apucase să-i mângâie corola căci trandafirul a picat şi s-a spart precum un cristal, în mii şi mii de ciobuleţe.

Începuse să plângă. Se simţea din nou inutilă, neînsemnată. Râuri de lacrimi începuseră să-i curgă din nou din ochii ei azurii, căzând pe unul dintre trandafiri, pe cel din dreapta. Acesta a căpătat în momentul următor o superbă nuanţă auriu-gălbuie, precum razele soarelui care încălzesc pământul. În acel moment lacrimile i s-au oprit iar ochii ei mari s-au îndreptat spre trandafir. Nu, nu putea să-l atingă! Nu vroia ca şi acestă mică comoară să piară, la fel ca celălalt trandafir. Dar vai! Uite cât e de frumos! Cum poate să existe ceva atât de frumos, într-o lume atât de urâtă? Trebuie să-l ating, trebuie! Iar în acea clipă degeţelele ei firave atinseră tulpina  trandafirului. Un spin micuţ îi străpunse pielea şi o picătură mică de sânge cazu pe cel de-al treilea trandafir. În aceeaşi clipă, trandafirul gălbui pieri.

Ea îşi trăsese mâna înapoi, ca o căprioară suferindă. Însă nu simţii nicio durere căci văzuse ultimul trandafir rămas. Sângele ei îl colorase într-o nuanţă stacojie, putând fi asemănată doar cu roşul fierbinte al iadului. În acea clipă a uitat de ceilalţi doi trandafiri, uitase de tot ceea ce o înconjura. Nu mai avea ochi decât pentru trandafirul ei roşu, pentru micuţul ei amant. Şi-a jurat că nu-l va atinge niciodată căci nu ar mai fi putut suporta încă o despăţire. Toată ziua şi-o petrecea în jurul trandafirului ei, udându-l, curăţindu-l de frunze uscate şi gâzuliţe. O vară întreagă nu a respirat decât frumuseţea lui.

Curând însă tragedia urma să vină. Într-o răcoroasă dimineaţă s-a trezit speriată căci avusese un coşmar: cineva i-a furat comoara! A luat-o la fugă înspre trandafir, unde urma să fie martoră a unei catastrofe: trandafirul era secat de viaţă, asemeni unui deşert! Frumoasa-i culoare dispăruse, lăsând în urma ei doar amintirea şi disperarea. Cum s-a putut întâmpla aşa ceva? Ea îl ocrotise atâta timp, i-a purtat de grijă şi acum… Totul a fost în zadar! Şi lacrimi fierbinţi începuseră să curgă din nou pe chipul ei trist…

2 responses »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s