Freddie

Standard

Îmi pare rău că n-am mai scris nimic pe aici în ultima vreme, însă n-am prea ştiut ce să mai zic. Ce-i drept, cum a fost şi vacanţă am hotărât să iau o „pauză” de la scris, fie şi dacă este la calculator. Evident, la această categorie nu intră şi mess-uitul. :))

În joia de dinaintea vacanţei, a adus sora mea un puişor pufos. Nu, nu e vorba de o Sofia 2(şi apropo de ea, i-am adus un „soţ” pe care l-am botezat Franz :D). Este vorba de un puişor scump şi… gălăgios pe nume Freddie. De ce Freddie? Pentru că ai mei nu au fost de acord cu Ozzy, Louie sau Timo. Ce oameni! :)) Aşa. Probabil în momentul acesta vă întrebaţi cine o fi Freddie. Aşadar dragii mei, Freddie este noul meu câine. Previzibil nu?

Acest spiriduş negru cu maro provine din dragostea nemărginită a mamei lui Cocker Spaniel pentru tatăl lui Labrador. Şi viceversa. Hai că deja exagerez.😀 Pot să zic că n-am mai văzut un câine ca el. E peste tot, latră, plânge dacă nu-i convine ceva, îşi flutură codiţa peste tot, mândru. Probabil să-i facă în ciudă lui Micky, celălalt câine, care s-a născut fără coadă.  Odată i-a dat cu ea peste nasul lui Micky. Îi place la nebunie să fie alintat şi să stea în braţele mele(sau a lu soră-mea). Prima săptămână a dormit cu mine în cameră(şi mai exact şi în pat, însă nu-i ziceţi asta mamei pentru că o să se crizeze :D). Acum însă nu-l mai las deoarece… să zicem că are un apetit enorm şi după ce mănâncă mult mai şi … mult. :))

Cel mai probabil o să vă ţin la curent cu trăznăile lui. Până acum a făcut o minge praf şi i-a mâncat o floare mamei. În rest e foarte cuminte şi dacă îi zici „Nu!”, nu se apropie de locul „interzis” să zic aşa.

in zapada

În zăpadă

Aici purta bandana mea

Aici i-am pus bandana mea.

aici dormea

Aici dormea în pat.

Şi dacă tot vi l-am prezentat pe Freddie, să vi-l arăt şi pe Micky, nu?

One response »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s