O să râd…

Standard

Eu râd. De foarte multe ori pe zi. Uneori de mai multe ori în aceeaşi oră. Poate chiar pe minut. Mama crede că e ceva neînregulă cu mine pentru că râd atât de mult. Mamă dragă, dă-mi voie să-ţi zic că nu e nimic neînregulă cu mine.(off-topic: Aşa-i că e ciudată limba română? Şi acum mi se par bizar faptul că sunt două negaţii într-o propoziţie negativă. O fi limba engleză în exces de vină. În fine.) Oare de ce majoritatea persoanelor tind să creadă că persoanele cu simţul umorului deosebit de dezvoltat fie au ceva în plus(adică o voce în interiorul capului), fie ceva în minus(mintea spre exemplu).

De ce majoritatea oamenilor s-au lăsat copleşiţi de grijile cotidiene, probleme şi de iluzia lumii contemporane şi au uitat, să radă? Râsul. Conform definiţiei din dex, înseamnă:
1) Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roșcată (cu pete negre) şi cu smocuri de păr pe urechi; linx
2)Acţiunea de a râde şi rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mişcare caracteristică a feţei şi a gurii, însoţită de un sunet specific, nearticulat; râset.

Pe mine mă interesează doar definiţia a doua. Prin asta rezultă că oamenii nu mai sunt fericiţi. Însă, cine e de vină? Nu o să încerc să caut eu acum vinovaţi şi învinuiri, pentru că nu sunt nimeni pentru a judeca. Pe mine mă îngrijorează şi mă înspăimântă ideea de „a fi mare”. Nu vreau să ajung o persoană dezamăgită de sine însăşi, nu vreau să fiu încă un suflet pierdut într-o mare masă de oameni, mult prea amorţiţi şi narcotizaţi de propria lor societate, pentru a se putea ridica să-şi facă glasul ascultat, nu vreau să uit niciodată cine sunt şi care este scopul meu în această lume, nu vreau să uit niciodată să râd.

Mi-ar plăcea să schimb lumea într-o zi, sau măcar să încerc. Mi-ar plăcea să pot face toţi oamenii să radă, să fie fericiţi. Fie doar şi pentru o singură zi.
Dar din păcate, nu sunt vreo eroină din vreun basm cu final fericit, pentru simplul motiv că povestea mea nu a început încă. Mai am de crescut… Şi nu mă înţelegeţi greşit, mă consider destul de matură să pot lua decizi pentru binele meu. Mă refer la faptul că vreau să pot să mă bucur încă mai sunt copil, că sunt adolescentă. Iar în cinstea acestui lucru, o să fac tot ce îmi este în putinţă să profit de timpul care mi-a mai rămas(din adolescenţă desigur). O să continui a fi aceeaşi EU, aiurită, zăpăcită, împrăştiată, copilăroasă uneori. Şi o să râd. O să râd cât mă ţin plămânii şi burta de tare. O să râd, dar ştiţi de ce? Pentru că încă mai pot!

2 responses »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s