Don't you fear, winter is here!

Standard

Ninge! În sfârşit a venit şi iarna în oraşelul meu din apropierea capitalei de suflet a românilor(şi anume Alba Iulia). Abia aşteptam ziua asta, acum parcă simt şi eu că vine Crăciunul!
Deşi mi-a zis soră-mea de ieri că ninge, nu am avut curiozitatea să merg până afară să văd(probabil din cauza frigului). Însă când am văzut azi dimineaţă zăpada, mi s-a luminat întreaga zi.
Mi-am făcut şi un pic de timp să ies pe afară, în seara asta, să văd iarna în toata splendoarea ei. Deşi era lume pe stradă, nu mi s-au părut deloc bucuroşi la vederea zăpezii. Chiar pe strada cealaltă era o femeie care mătura zăpada şi tot bombănea ceva(nu ştiu ce pentru că aveam căştile pe urechi).Oare de ce nu nu-şi mai face nimeni timp să observe fulgii de zăpadă cum se aştern lin pe pământul îngheţat? Parcă ne lăsăm atât de uşor copleşiţi de grijile cotidiene, încât uităm de lucrurile cu adevărat importante.
În timp ce mă plimbam pe centru, am trecut pe lânga nişte tipi, care s-au apucat să dea cu bulgări după mine(nu m-aţi nimerit, ţeapă!!). Chiar nu-i mai înţeleg pe băieţii din ziua de azi. Dacă cu aruncatul cu bulgări vor să „agaţe” o fată, atunci au probleme. Grave. Toată chestia asta mi-a adus aminte de ceva ce am păţit săptămâna trecută. Eram cu vară-mea prin oraş, la vânătoare de cadouri. Ne plimbam pe centru liniştite când deodată iese un individ dintr-un magazin. A spus ceva tipul, dar cine l-a băgat în seamă?! Bun, dăm o tură de oraş şi la un moment dat ne întâlnim cu acelaşi tp, care avea de data asta în mână nişte crizanteme(probabil le-a rupt din parc la primărie). Deodată se apropie de mine şi-mi întinde o floare, eu însă am luat-o înainte lăsându-l cam cu ochii în soare. Probabil nu am procedat bine, însă tipii cu crizanteme nu mă impresionează. :))
Aşa, să mă întorc la ceea ce am început să zic. E iarnă bă!!! În zilele reci ca aceasta, gândul nu-mi stă decât la un singur lucru: ciocolată caldă şi discuţii interminabile la telefon. Dar stai, sunt în perioada de graţie! Cine mă sună şi pe mine???

PS: mâine dau teză la geografie :))
PPS: mâine iau vacanţa în sfârşit!!!😀
PPPS: mâine ne chefuim la şcoală! :>

One response »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s